AcasăJaponiaFascinația Japoniei - いらっしゃいませ!ー Irasshaimase!(Bine ai venit!)

Fascinația Japoniei – いらっしゃいませ!ー Irasshaimase!(Bine ai venit!)

-

Ruxandra Tăleanu

Am un coleg fantastic, americano-australiano-franco-italian, care are acum o familie pe jumătate japoneză și a învățat el singur japoneză. Lucrăm împreună de câțiva ani și a ajuns deja la nivelul la care poate citi cărți în japoneză; este și genul de persoană care ar răsfoi 1000 de carduri pe zi într-o aplicație de flashcards. Mi-a recomandat această mică și superbă carte (163 de pagini, în engleză) și tocmai am terminat-o: Convenience Store Woman de Sakaya Murata
Cartea începe cu peisajul sonor al unui magazin „de la colț”. Alegerea asta e foarte simpatică și diferită (față de limbajjl figurat, vizual obișnuit cu care incep cărțile). Cartea se termină cu același peisaj sonor, doar că la sfârșit magazinul vorbește (pentru și) de la sine. Pentru începători, lăsând deoparte sunetul mașinilor, soneria ușii și zgomotul altor chestii neînsuflețite, vă puteți aminti ceva pe care îl veți auzi de fiecare dată când intrați într-un Convenience Store in Japonia și pe care îl auziți în carte iar și iar, ca un refren, iiiirassshaimaseee:
いらっしゃいませ!ー Irasshaimase!(Bine ai venit!)
Îmi amintesc de magazinele astea – konbini, pe numele lor – din Japonia, sunt atât de multe, 55 000 în total, începând cu vreo 1000 acum 50 de ani. 7-eleven (aveam și noi unul, exilat, prin Sinaia) este raiul pe pământ și întotdeauna există unul la 50 de metri distanță. Sunt aranjate cum nu se poate mai organizat, sunt ca niște mașini care au totul la îndemână, de la snackuri împachetate la mâncare proaspătă, unde poți să scoți bani, să trimiți colete, să îți iei rapid o umbrelă când plouă și chiar sa comanzi de la magazine online, plătind pe loc, cu bani lichizi.
Când am fost în Japonia, ieșeam mereu din el ca dintr-un veritabil magazin de bomboane, cu niște triunghiuri de orez învelite în alge și cafea caldă. Și dacă vorbim despre comoditate în Japonia, să nu uităm de cutiile de cafea caldă pe care le poți cumpăra chiar de pe stradă, la orice oră, fiind puse într-o mașină cu vitrină încălzită pe jumătatea cu băuturi calde, răcită pe jumătatea cealaltă. Îmi amintesc că am fost șocată că pot să iau cafea caldă într-o cutie de la aparat; Japonia e țara in care apare mereu întrebarea de ce nu avem unele lucruri peste tot. Dar și țara unde te întrebi când vor ajunge în secolul nostru.
În prima treime a cărții, Keiko, personajul principal, își amintește de copilăria ei, când era… diferită. Era un copil considerat obraznic, căci adulților din jur nu le confortabil felul ei de a se exprima. De exemplu, a început să bată niște băieți care erau deja într-o ceartă la școală pentru că toată lumea țipa că ar trebui să se oprească și ea a crezut (pe bună dreptate) că dacă îi ia ea la bătaie îi va face să se oprească cel mai repede. Pe parcurs, a crescut si a încercat cât a putut să fie liniștită, învățând din reacțiile oamenilor, care, chiar și așa, nu au uitat că ar fi bine să fie reparată cumva. (Sună patetic, dar asta e din vina mea, tonul naratoarei nu e nicidecum așa). Mulți cititori spun că ea este cel mai probabil un copil autist – nu știm, dar și dacă am ști nu i-ar rezolva problema. De asemenea, toată lumea presupunea că iesirile ei erau cauzate de o situație dificilă acasă, ceea ce nu era cazul. La 18 ani s-a angajat la noul magazin de la colț, la un nou Smile Mart, și a lucrat acolo timp de 18 ani, la fel ca autoarea însăși.
Bineînțeles, este o carte despre norme contestate: femeia ia locul bărbatului, femeia este cea aleasă să fie cea care lucrează și Keiko îi spune noului ei iubit că înțelege relația lor ca deținerea unui animal de companie: el stă ascuns în casă și ea doar îl hrănește când se întoarce. Cu toate astea, a fi o femeie care lucrează cu un soț casnic nu este cel mai șocant lucru pentru comunitatea japoneză cu care are de-a face. Ceea ce ar fi mult mai rău ar fi să nu ai un soț.
Așadar, îi avem pe Keiko și Shiraha, care ajung într-un fel de relație, trăind într-un apartament mic și murdar din Tokio. Societatea îi împinge pe fiecare într-un colț în care decid inopinat să facă echipă. El este un personaj disprețuit de mulți cititori, dar mie mi s-au părut glumele lui cinice la fel de drăguțe ca și felul în care încearcă să o ajute pe Keiko să obțină un loc de muncă mai bine plătit. Sexul este una dintre întrebările care trebuie puse într-o relație. Ei decid că nu vor avea sex, iar asexualitatea este un subiect comun în cărțile lui Sayaka Murata, ca și în știrile care vin dinspre Japonia, de unde deduc că știrile respective nu sunt mituri. Viitoarea ei cumnată îi spune lui Keiko că e mai bine așa, asexual, ratații nu trebuie să-și răspândească genele mai departe, spre viitor.
În alte privințe, această carte foarte scurtă are o japonezitate foarte puternică: chiar și pentru ceea ce ei înșiși numesc „slujbe fără viitor, de fundătură”, pasiunea pe care o pot pune în ea este nelimitată și o pot ridica la nivelul unei arte. Singura problemă cu asta este că orice circumstanță neașteptată poate arunca întregul zen pe fereastră și îi poate lăsa neputincioși temporar, pe durata furtunii din paharul cu apa rece.
Cartea asta este scrisă de Sakaya Murata și este primul dintre romanele ei publicate în limbaa engleză. Murata a câștigat o mulțime de premii și ați putea fi tentați să le verificați pentru alte bijuterii ale ficțiunii literare japoneze contemporane. Nu este prima carte scrisa de o japoneză care contestă tabuurile și se gândește la rolurile de gen; societatea japoneză este un mare teren experimental pentru asta. Ceea ce ar trebui să citesc în continuare este alt mic roman care este foarte popular în zilele astea – Jurnalul unui vid (Diary of a Void), de Emi Yagi, în care o femeie, o angajată la un birou, are o viață mizerabilă la locul de muncă și decide să însceneze o sarcină. Ghici ce, viața ei se îmbunătățește de un milion de ori.

 

Ruxandra Tăleanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Must Read

11 lucruri pe care le-am făcut în Japonia pentru că în...

Am fost în Japonia în 2007, 2015 și 2017. Pentru mine ca româncă, Japonia a fost o surpriză totală. Este țara în care în 2007...