Războiul din Ucraina, ziua 10: Rușii încalcă acordul de încetare a focului în Mariupol – orașul e blocat total / Proteste și confruntări între civili și soldații ruși în orașele ocupate / Putin îi laudă pe militarii ruși / HARTA conflictului

0
313

De 10 zile deja Rusia duce un Război în Ucraina, iar după primele zile de avans fără prea mult succes, forțele rusești par să-și fi schimbat strategia și au început să bombardeze orașele pentru a le cuceri. După ce vineri toată planeta a trecut printr-o alarmă generată de luptele de la centrala nucleară de la Zaporojie, acum forțele rusești se apropie de o altă instalație atomică ucraineană. Rușii păreau să fi cucerit și orașul Nikolaev, însă ucrainenii au reușit să împingă invadatorii la periferia localității. Portul strategic Mariupol, din estul Ucrainei, este supus unei „blocade” din partea armatei ruse.

16:35Vladimir Putin a declarat, sâmbătă, că sancțiunile masive care au fost impuse de Occident Rusiei „seamănă cu o declarație de război”, dar nu s-a ajuns însă până acolo.

16:30Harta războiului din Ucraina – ziua 10 – potrivit Ministerului Britanic al Apărării care monitorizează situația.

În sud armata Rusiei a avut cel mai mare progres, a reușit să captureze singurul său mare oraș de până acum (Herson) și a încercuit și blocat total portul Mariupol. În Nord, trupele rusești au depășit „blocajul” Sumy și au început să se miște spre Vest în direcția Kiev.

  • Orașele încercuite: Mariupol, Knotop, Harkiv, Sumy și Cernihiv sunt orașele unde forțele rusești ar fi reușit să le încercuiască, însă nu ar fi fost ocupate încă de către armata rusă.
  • Orașe ocupate: Herson, Melitopol, Bedyansk, Donețsk (ocupat din 2014), Luhansk (ocupat din 2014).
  • Lupte se duc în nordul Luhanskului și lângă Donețsk,d e sâmbătă se duc luptele și în Mariupolul blocat / în zona Zaporojie (unde există și centrala nucleară de pe Nipru), în Dnipro, Odesa, Herson, Mykolaiv, Poltava, Kiev, la sud de Kiev și Stanomyr.
  • Liniile pe care avansează armata Rusiei: Dinspre Rusia și dinspre Crimeea spre Mariupol / Dinspre Crimeea spre Herson/Mykolaiv, dar și spre Zaporojie / Dinspre Rusia spre Sumy, Cernihiv și mai departe spre Kiev (est) / Dinspre Belarus spre Kiev și Stanomyr (vest)

/www.hotnews.ro/

Lasă un răspuns