Noul „mogul de presă” Maricel Păcuraru, proprietarul televiziunii conspiraționiste și anti-occidentale Realitatea Plus, încearcă să creeze un imperiu de presă în jurul canalului TV ale cărui vedete sunt fiica sa, Alexandra Păcuraru, și Anca Alexandrescu, fiica defunctului gazetar Horia Alexandrescu. O investigație realizată de jurnalistul Mihai Munteanu pe site-ul Captura.ro arată metodele incredibile prin care fostul pușcăriaș din Galați, trimis după gratii de două ori și judecat acum în alte dosare penale, caută să construiască o vastă rețea de dezinformare pe rețetă rusească.
Jurnalistul de investigație Mihai Munteanu de la Captura.ro a documentat temeinic acțiunile lui Maricel Păcuraru în domeniul mass-media, unde fostul pușcăriaș încearcă să se extindă în forță. Păcuraru a pus ochii pe „Evenimentul zilei”, ziar care sub patronajul tandemului Dan Andronic (la vedere) – Elena Udrea (din umbră) și-a închis ediția tipărită în urmă cu câțiva ani, continuând să funcționeze doar în online. În ofensiva sa, Maricel Păcuraru îi are aliați pe Bobby Păunescu și Cozmin Gușă, personaje insalubre împreună cu care familia Păcuraru a înființat Clubul de Presă, o caricatură gândită ca bâtă bună de lovit în adversarii de orice fel.
mai mult la :
/ziaristii.com/
Cum încearcă Maricel Păcuraru să preia ostil presa cu propagandiștii Rusiei
Întreprinderea de presă a familiei Păcuraru & partenerii mai are însă o particularitate: fuziunea de conținut. Aceeași informație-cheie se propagă simultan pe o puzderie de site-uri administrate de grupul Realitatea (realitateadevaslui, realitateadetulcea, sursazilei.net etc), care alcătuiesc împreună astfel un eficient mecanism SEO (Search Engine Optimization). Efectul e supraexpunerea mesajului. Iar în avangarda acestei gherile digitale, se regăsesc și site-urile mai radicale (solidnews.ro, radiogoldfm.ro, corectnews.ro etc), unde „corifeii” Clubului de Presă, Cozmin Gușă și Sorin Roșca Stănescu, asociații lui Maricel Păcuraru, publică direct propagandă rusă, utilizând aceleași tehnici de optimizare a conținutului.
Captura.ro
Descoperă mai multe la Japonia ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.