Apel masiv la evacuarea populației din Japonia. Taifunul Khanun va lovi țara cu rafale de până la 162 km/h

Taifunul Khanun s-a apropiat, marţi, de arhipelagul Okinawa, în sudul Japoniei, ceea ce a condus la anularea a sute de zboruri şi la emiterea unui apel către sute de mii de locuitori, care trebuie să îşi evacueze casele pentru a se pune la adăpost.

Mai multe oraşe din Okinawa au emis, marţi dimineaţă, ordine de evacuare fără caracter obligatoriu în contextul în care taifunul, care se deplasează peste Oceanul Pacific însoţit de vânturi cu viteze de până la 162 km/h, urmează să lovească prefectura în cursul serii, transmite, marți, AFP, citată de Agerpres.

Începând de la ora locală 10:00 (1:00 GMT), taifunul „de mare anvergură” şi „puternic” se afla la o distanţă de 240 de kilometri sud-est de Naha, capitala prefecturii Okinawa, potrivit Agenţiei de Meteorologie din Japonia.

Lasă un răspuns