M-am săturat de politică așa ca mai bine să vă povestesc despre ceva haios din alte state. De exemplu despre Festivalul Penisului din Japonia, care are loc la începutul lunii aprilie. 🤣
Da, ai citit bine titlul. Festivalul Kanamara (Festivalul Penisului) de la Altarul Kanayama din Kawasaki prezintă imagini falice în orice, de la decorațiuni la gustări (precum și mâncarea obișnuită a festivalului).
Există, de asemenea, o paradă mikoshi (altarul portabil) a numeroșilor faloși giganți chiar înainte de prânz. Totul în acea zi, acadele, lumânari, mâncare sunt în formă de penis. 🤣 Nu glumesc.
De unde s-a luat această sărbătoare ciudată? De fapt sunt doua istorioare. Ambele mitice. De una am răs jumate de zi.🤣
Altarul Kanayama a fost popular printre lucrătorii sexuali din casele de ceai locale care se rugau pentru protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Zeii mineritului și ai fierarilor, Kanayamahiko și, respectiv, Kanayamahime, sunt consacrați în ea. Legenda japoneză spune că au vindecat-o pe zeița Shinto Izanami după ce a născut un zeu al focului. Din cauza acestui mit, oamenii s-au rugat acestor zei cu privire la chestiuni legate naștere și diferite maladii legate de aceasta etc.
O altă poveste povestește despre un demon care s-a îndrăgostit de o femeie și s-a ascuns în vaginul ei, mușcând de două ori penisul soțului ei proaspăt căsătorit. Soţul pătimit a cerut ajutor de la un fierar, care i-a făcut un falus metalic. I-a rupt dinții demonului și l-a alungat definitiv. Mai târziu l-au consacrat în Altarul Kanayama ca un fel de comemorare. 🙈
Ca să nu apară întrebări, vă spun că tot în Japonia este și Ososo Matsuri, festivalul Vaginului, care se sărbătorește în martie. 😌 Așa că egalitatea este respectată. 🤣
Inna Virtosu
Descoperă mai multe la Japonia ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.