Știrea dimineții este că Daria Dughina, fiica ideologului rus, Alexander Dughin, a murit aseară într-un atentat cu bombă. Din informațiile disponibile, deocamdată, ea s-ar fi aflat la volanul unei Toyota Land Cruiser Prado, când autovehiculul a explodat. Surse apropiate familiei, mai mult, au afirmat că Dughin însuși trebuia să fie în aceeași mașină, dar s-a răzgândit în ultimul moment.
Imaginile cu Dughin îndurerat circulă, la acest moment, pe mările Internetului. Ca și comentariile analiștilor, ziariștilor, curioșilor despre semnificația acestui moment, prin filtrul războiului dus de Rusia în Ucraina.
Majoritatea observă că Daria nu era doar fiica celui numit ”noul Rasputin” la curtea Țarului Putin. Deși tânără, avea propriile ambiții politice, și un mic palmares. A fost implicată în campania de dezinformare dusă de Rusia în Statele Unite, la alegerile prezidențiale din 2016. După ce a început ”operațiunea militară specială” în februarie 2022, Daria s-a dus pe front și și-a făcut poze la combinatul Azovstal, în Mariupol, prin care celebra victoria armatei ruse asupra batalionului Azov.
”Acesta nu este război. Acesta este exorcism geopolitic.” Expresia îi aparține tatălui Dariei, care a descris războiul lui Putin pentru realizarea Novorossiei drept sfânt, unica soluție pentru ”renașterea” spiritului rusesc, Ruskii Mir. Drept urmare ucrainenii nu sunt (și ei) oameni, sunt demoni, în hagiografia dughinistă, care au ocupat și posedează un popor altfel bun, și frate rușilor.
Pare firesc, deci, că la acest moment toate canalele de știri și propagandă de la Kremlin descriu atacul cu bombă de azi-noapte un act de sabotaj ucrainean, un ”atac în adâncime”, dovadă nouă că invazia țării vecine e de fapt bună, iar judecata Țarului înțeleaptă.
Atâta că, privind mai atent la înlănțuirea evenimentelor, sunt atâtea lucruri care sunt cusute cu ață albă.
Iar moartea violentă a Dariei Dughina, folosind un modus operandi obișnuit răfuielilor dintre clanurile mafiote care gravitează împrejurul Curții lui Putin, s-ar putea că are foarte puțin de-a face cu Ucraina. Sau, dacă are, mai degrabă e un argument pentru abisul de răzbunare în care, treptat, se scufundă Putin însuși.
Trebuie observat, înainte de orice, că felul în care Putin și-a dominat suita de-a lungul anilor a fost prin sânge. Și-a apropiat diverși oameni care i-au oferit instrumentele puterii, sau i-au fost utili în diverse poziții, dar – în timp – a știut să-i elimine sau să-i marginalizeze.
A început cu oligarhii. Primul care a căzut a fost Mikhail Khodorkovski, magnatul care conducea gigantul Yukos. Odiseea lui și astăzi e studiată din perspectiva mecanismului, algoritmul prin care mai întâi oligarhul primește putere, apoi e lăsat să capete o formă de influență, după care se trezește acuzat de o infracțiune oarecare, apoi urmează pedeapsa. Pedeapsa are o dimensiune perversă. Nu doar că persoana este dezbrăcată de privilegii, cât va fi umilită public, apoi va fi târâtă o vreme prin catranul oprobiului public, ca în cele din urmă fie să moară în condiții suspecte, fie să sfârșească în exil.
Apoi a urmat Berezovski. Boris Berezovski este omul care i-a servit lui Putin o bună vreme, i-a fost garant la Curtea anterioară, a lui Boris Elțîn, și i-a pus la picioare dictatorului presă, marketing, mașinăria de imagine, doar ca să vadă, uluit, cum îi vine și lui rândul. Berezovksi s-a sinucis în 2013.
După care gherilele paramilitare cecene, la un moment de cotitură în popularitatea lui Putin, i-au servit acestuia capul lui Boris Nemțov, liderul opoziției. Nemțov, ”omul care l-a înfruntat pe Putin”, a fost asasinat în plină stradă de kadîroviți în februarie 2015, la nici un an după anexarea Crimeii. Ironia face ca la (aproape) fix șapte ani de la asasinarea lui Rusia să invadeze din nou Ucraina.
În ultimele șase luni, de când Putin și-a pus în practică planul megalomaniac de anexare a întregii Ucrainei, începând cu regiunile separatiste Lugansk și Donețk, zeci de mii de foști apropiați au părăsit corabia. Dintre ei, cea mai notabilă figură a sistemului a părăsit Kremlinul, alegând calea exilului, a fost Anatoli Chubais. Chubais este omul care, în timpul administrației Elțîn, a administrat privatizarea Rusiei după căderea URSS.
Mai mult, Chubais a fost omul care inițial s-a opus numirii lui Putin ca prim-ministru de ”familia” dimprejurul lui Elțîn. Și totuși influența lui a fost atât de mare, cheile sistemului pe care le ținea în mână atât de multe, încât foarte mulți ani Putin n-a avut ce-i face.
Mai mult, înainte de-a părăsi Rusia, Chubais conducea o companie cheie pentru complexul industrial-militar al regimului de la Kremlin, mai exact Rusnano. Rusnano, printre altele, se ocupa de tot ce înseamnă componente și circuite pentru sistemele optice de ghidare ale rachetelor cu rază lungă de acțiune, nanotehnologie și sticle speciale folosite pe rachetele Kinzhal (spre exemplu).
Auto-exilat în Sardinia, în urmă cu o lună lui Chubais i s-a făcut brusc rău. Anunțul a fost făcut de Xenia Sobchak, fiica lui Anatoli Sobchak, fostul primar al Leningradului (azi St. Petersburg), omul care l-a ”recrutat” pe tânărul fesebist Vladimir Putin direct de pe băncile facultății de Drept. Chubais a petrecut mai multe săptămâni în spital, inițial la Oblia, Italia, după care a fost transportat de urgență la Frankfurt sub suspiciunea că ar fi fost otrăvit cu novichok.
Incidentul s-a întâmplat cam în aceeași perioadă în care Dimitri Rogozin, legendarul șef al Roscomos, a fost tras pe linie moartă și – unele surse spun – i s-a pregătit ”gubernia” regiunilor ”cucerite” de Putin în Ucraina.
Adaugă la asta multiplele schimbări la vârful armatei Rusiei, cea mai recentă fiind schimbarea lui Viktor Sokolov, comandantul flotei de la Marea Neagră, pentru gestionarea defectuoasă a operațiunilor din Ucraina, atacul asupra crucișătorului Moskva, pierderea Insulei Șerpilor, după care atacul asupra bazei Saki din Crimeea, respectiv atacul cu dronă asupra Comandamentului Naval (doar câteva zile în urmă).
Toate elementele indică nu doar nervozitate în cercul intim, politic și militar, al Țarului. Indică degringoladă, destructurarea verticalei puterii de la Kremlin și o criză de idei cât privește revitalizarea moralului trupelor, dar și susținerea publică pentru Conducătorul iubit.
Acesta e momentul la care explodează Toyota în care se afla Daria Dughin. Un moment la care, în Ucraina, spiritele s-au încins împrejurul ocupării centralei nucleare de la Zaporojie de trupele rusești, cu acuzații de ambele părți, și rusă și ucraineană, că un atac militar asupra infrastructurii ar putea declanșa un incident comparabil cu, sau mai rău decât, cel de la Cernobîl din 1986.
Uciderea lui Alexander Dughin din interior ar fi putut rezolva dilema morală pe care o au unii dintre silovikii lui Putin. Prin ”dilemă morală” se subînțelege o frică extremă, cuplată cu paranoia, că rând pe rând vor cădea sub secure, pe măsură ce războiul din Ucraina stagnează sau – și mai rău – își schimbă soarta. Rupt de realitate, regimul faraonic al lui Putin crapă pe la grinde, intervin reflexe și instincte vechi, astfel că martiriul ideologului ar fi putut părea providențial.
Vin alegerile, în septembrie. Oamenii lui Putin candidează pentru un nou mandat, măcar că butaforia și scenografia sunt pregătite dinainte, astfel că ”democrația a la russe” e de fapt un teatru de păpuși. Un Dughin mort i-ar fi servi lui Putin, la fel cum i-a servit moartea lui Sobchak niște ani în urmă. Un Dughin dus la extrem, cu propriul copil căzut victimă ”naziștilor” ucraineni poate fi la fel de util, într-o configurație a propagandei.
Dar adevărul – mult mai probabil – e că pe Daria a ucis-o tocmai doctrina tatălui ei, iar mâna criminală aparține ori serviciilor, ori vreunuia dintre apropiații lui Putin a cărui poziție de putere este amenințată.
Pe cât e de înțeles, ontologic, cursul sângelui prin politica Rusiei, pe atât e de descumpănitor. Canibalismul lor intern nu face decât să selecteze sușe din ce în ce mai radicalizate, a căror judecată spre extreme pune în pericol nu doar soarta Rusiei, cât a întregii lumi.
Prea puțin se mai aud vocile moderaților, iar după acest nou asasinat, și mai puțini vor mai putea vorbi despre o rezolvare pașnică a conflictului.
#medicinromania
Gabriel Diaconu
Descoperă mai multe la Japonia ⓜ mapamond media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
