Japonia a anunţat luni că va cumpăra o insulă nelocuită în larg, în partea de sud-vest, la preţul de 132 de milioane de euro, pentru a instala un centru de antrenament pentru armata americană, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Tokio şi Washington au căzut de acord în 2011 pentru a muta acest centru de formare de piloţi pentru avioane de vânătoare americane în insula Mageshima, situată la circa 30 de kilometri de marea insulă sudică Kyushu.

Vineri a fost încheiat un acord pentru achiziţionarea insulei Mageshima, „după discuţii între Ministerul Apărării şi dezvoltatorul imobiliar care deţine cea mai mare parte din insulă”, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Yoshihide Suga.

Operaţiunile de antrenament aerian american se desfăşoară în prezent pe insula Iwo Jima, la circa 1.200 km sud de Tokio.

mai mult la  radiochisinau.md

Lasă un răspuns